Economist american: România poate atrage investitori, dar nu este de ajuns doar statutul de membru UE

Economist american: România poate atrage investitori, dar nu este de ajuns doar statutul de membru UE
Publicat: 28/10/2013, 10:35
Actualizat: 30/07/2014, 21:29

România poate atrage investitori, dar trebuie să ia măsuri de încurajare a proiectelor de investiții, nefiind de ajuns doar statutul de membru al UE, a declarat vineri, la o conferință a Camerei de Comerț Americană în România (AmCham), economistul american în relații transatlantice Joseph Quinlan.

„Cu cât vor mai strânse relațiile dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, cu atât este mai bine pentru toată lumea, pentru consumatori, pentru companii, pentru angajați. Pentru mine viitorul aparține UE, nu țărilor din BRIC. România a crescut probabil mai repede decât Brazilia și aș pune mai mulți bani aici decât în India, pentru că în India este o lipsă de trasparență și sunt foarte săraci, disperat de săraci. Țările mici pot trage mulți dolari de la multinaționale, vezi cazul Mercedez sau Google, care au venit în România”, a spus Quinlan.

El a arătat că atragerea de investitori străini depinde doar de România, respectiv de măsurile luate de autorități pentru încurajarea investițiilor.

„Dacă găsesc climatul corect, investitorii vor veni, dar este greu. Nu este de ajuns doar să fiți parte din Uniunea Europeană, trebuie să faceți mai multe. Cred că poziția strategică va fi un factor care va atrage investitorii, dar viitorul este în mâinile voastre, nu este nici la Bruxelles, nici la Washington, nici la Beijing, este chiar aici, depinde de voi să creați climatul corect”, a afirmat economistul american.

Întrebat care ar fi cele mai importante sugestii pe care le-ar face primului ministru al României pentru atragerea de investitori străini, el a indicat „îmbrățișarea” multinaționalelor și a capitalului privat, întărirea instituțiilor publice și promovarea țării ca destinație pentru investiții și pe alte piețe decât cele tradiționale.

„Dacă aș avea o discuție cu primul-ministru aș sublinia, în primul rând, succesul statelor sărace, care acum au ajuns bogate pentru că au atras investitori. Irlanda este un bun exemplu, China de asemenea. Parte din creșterea Chinei este cu participarea investitorilor străini. Deci, primul sfat pentru premier ar fi să îmbrățișeze multinaționalele, sectorul privat, nu doar companiile din Statele Unite sau din Germania, nu poți produce prosperitate fără cooperare dintre sectorul privat și cel public”, a arătat Quinlan.

În ceea ce privește întărirea instituțiilor publice, Quinlan a menționat că banca centrală, Ministerul Finanțelor și cel al Transporturilor trebuie să fie puternice.

„În Washington avem servicii publice foarte competente, care își fac treaba cum trebuie pentru a aduce beneficii țării. Birocrația are o conotație negativă, însă este foarte importantă și trebuie să fie eficientă, iar pentru asta angajații trebuie plătiți bine, respectați”, a precizat economistul.

El ar propune Guvernului, de asemenea, să atragă investitori din Coreea de Sud, din China sau Africa de Sud, țări de unde au început să apară jucători foarte puternici, și să se focuseze pe atragerea de investiții străine directe și mai puțin de cele de portofoliu.

„Recomandarea mea este să nu ingnorați ce face Fed-ul, dar aici este vorba de investiții de portofoliu, voi aveți însă nevoie să atrageți investiții directe. Nu vreți bani de pe Wall-Street, ci vreți bani de la companii mari, care stau aici pe o perioadă îndelungată, au investiții strategice. Banii de pe Wall-Street sunt acum aici, dar pot pleca mâine”, a mai spus Quinlan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...